Ploua, ploua, ploua, vreme de betie!

    Nu, nu m-am imbatat desi aseara cam imi doream sa fac asta. Dar e vorba tot de o dependenta, nu de alcool in cazul eu ci de pantofi.Am o chestie cu pantofii. Imi plac. Da' mult de tot. Si pentru ca-mi plac mult de tot, in ultimii ani mi-am si cumparat destule perechi. Cele mai multe sunt cu toc evident pentru ca lucrand in mediul bancar si tinutele mele fiind de cele mai multe ori serioase (mai si ocoleam codul vestimentar din cand in cand), eram obligata sa port foarte des pantofi cu toc. Si nu va inchipuiti ca am toate modelele din lume. Pentru ca fiind destul de clasica si conservatoare, pantofii sunt destul de asemanatori. Difera ici, colo. Si uite asa am capatat o dependenta pentru pantofii cu toc. Fara, nu prea am. Doar cateva perechi, 2-3 acolo, poate ar trebui sa mai imi iau cateva. Pentru ca mi se par cam putine, ca si cum nu as avea deloc. Si ce nu am deloc, ce nu-mi place sa port si chiar nu o sa-mi cumpar vreodata, sunt balerinii. Nu stiu de ce dar mie mi se par total neatragatori. Nu merg bine in ei, mi se pare ca sunt prea scunda, am picioarele prea subtiri si parca merg ca un fotbalist in balerini. De asta dressingul meu nu o sa vada niciodata astfel de incaltari.

Tin minte ca intr-o perioada, acum doi ani cred ca sunt deja, nu ma mai puteam opri din cumparat pantofi. Devenisem dependenta de cumparaturi si de cate ori vedeam un magazin de incaltaminte, obligatoriu intram in el. Si rareori ma desprindeam de acolo fara sa-mi fi luat ceva. Era o nebunie, imi placeau deopotriva si sandalele cu toc si fara, si bocancii si cizmele. As fi cumparat  tot magazinul, norocul meu ca nu aveam finantele necesare. Si mi-am dat seama ca trebuia sa-mi infranez dependenta asta, ca trebuia sa iau masuri. Asa ca intr-o zi, pe cand colegele mele imi laudau o noua pereche de pantofi, le-am pus sa-mi promita ca de cate ori ma vad cu o pereche noua, eu trebuia sa le scot in oras pe toate. Pe banii mei. Poate asa puteam sa renunt la dependenta asta si la nebunia care ma facea sa-mi cheltui banii pe pantofi. Si de atunci nu mi-am mai cumparat. Cred ca de zgarcita ce sunt,  nu cred ca mi-ar fi placut sa se imbuibe altii pe banii mei. Da, cred ca sunt doi ani de atunci. Dar tot am o gramada, chiar am cateva modele pe care nu le-am incaltat deloc, unele pe care le-am purtat de doar cateva ori si unele pe care le-am uzat foarte tare, pe care le-am si reparat de cateva ori si tot nu ma hotarasc sa ma despart de ele. Pentru ca la cat m-au costat atunci cand le-am cumparat, numai cand o sa le cada tocurile o sa le arunc. Sa fiu sigura ca mi-am amortizat investitia.

As putea sa cred ca mi-am vindecat dependenta asta. Dar pentru ca nu sunt sigura de lucrul asta, evit magazinele de incaltaminte. Pentru ca inca cred ca am vreo 30 perechi. Sunt multe, sunt putine, nu stiu. Dar imi lipsesc totusi niste bocanci, as mai avea nevoie de o pereche de conversi (vara asta chiar trebuie sa-mi cumpar), mai vreau niste ghete pana la glezna , o pereche de botine scurte si as mai vrea niste sandale cu talpa joasa.

Dar pe langa finantele limitate pe care le am si care ma impiedica sa-m cumpar incaltarile mult dorite, am un oarecare noroc cu ploaile asta care nu se mai termina. Pentru ca cizmele mele de cauciuc au devenit in ultimul timp un fel de brand al meu personal, asa de tare s-au lipt de mine. Cred ca in ultimele 2 luni, 3 zile nu le-am purtat. Daca era vreme frumoasa dimineata si nu aveam nevoie de ele, peste cateva ore trebuia neaparat sa le incalt pentru ca nu vroiam sa-mi stric pantofii mei cei frumosi prin balti. Asa ca le-am purtat fooooarte mult.

Inclusiv ieri.

Si pe cat de mult le iubesc, pe cat de comode sunt, desi de multe ori am vazut ocheade si priviri ironice la adresa mea cand ma vedea lumea incaltata cu ele (lume fara gusturi la fel de bune ca ale mele , of course) pe atat de mult totusi as vrea sa le pun la pastrare pana la toamna. Ca mi-e frica ca se uzeaza, ca poate li se desprinde talpa sau ceva,  si inca nu sunt pregatita sa ma despart de ele. Nu, glumesc desigur, as vrea sa nu le mai vad pana la toamna, sa nu mai am nevoie de ele, sa nu mai ploua, sa fie soare si sa pot sa-mi incalta si celelalte 29 de perechi pe care le am, cate una in fiecare zi.

Dar chiar si acum in timp ce scriu ploua, asa ca le iau repede in picioare si o iau la galop prin ploaie sa-mi iau copiii din unitatile de invatamant despre care poate am sa va povestesc intr-o zi de cat de mult le urasc.

Si totusi, oare cate perechi de incaltari am?